Doliu în fotbalul românesc! Un simbol al celor de la Petrolul Ploiești a murit în această dimineață

Doliu în fotbalul românesc! Un simbol al celor de la Petrolul Ploiești a murit în această dimineață
  • Publicat:
  • Actualizat:

Doliu în fotbalul românesc, una dintre gloriile Petrolului, Virgil Dridea, s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 81 de ani.

Fostul fotbalist și antrenor al ploieștenilor și-a dedicat aproape toată cariera pentru culorile galben-albastre, iar echipa sufletului său nu l-a uitat nici în ultimul moment.

Imediat după ce a fost anunțată trecerea în neființă a lui Virgil Dridea, cei de la Petrolul i-au trimis un mesaj de rămas bun.

A murit legendarul Virgil Dridea

„Puiu” Dridea a scris istorie în tricoul Petrolului. Campion și câștigător al Cupei României, ca jucător cu Petrolul Ploiești, mai apoi antrenor al echipei care ajungea să o întâlnească, în Cupa UEFA, pe Anderlecht Bruxelles.

„Un simbol al Petrolului, o adevărată legendă a clubului nostru, Virgil Dridea a plecat dintre noi în această dimineață. La 81 de ani, Virgil „Puiu” Dridea a părăsit această lume, mergând să refacă echipa din „ceruri”, alături de cei cu care câștiga titlurile de campion al României și o învingea, la Ploiești, pe marea FC Liverpool!

Născut pe 17 noiembrie 1940, la Ploiești, Virgil Dridea și-a legat, firesc, aproape întreaga carieră de echipa de suflet, Petrolul Ploiești. A debutat în primul eșalon pe 24 august 1958, într-un meci cu Jiul Petroșani (3-0), iar în acel sezon devenea, pentru prima dată, campion al României, alături de Petrolul. A repetat performanța în 1965-1966, având în palmares și Cupa României, câștigată în ediția 1962-1963, iar în bătălia cu FC Liverpool, purtată în toamna lui 1966, în Cupa Campionilor Europeni, a fost titular în meciurile de la Ploiești și în cel de baraj, de la Bruxelles! A adunat, pe parcursul a opt stagiuni, 82 de prezențe în tricoul Petrolului, ultima pe 3 septembrie 1968, tot într-un meci cu Jiul Petroșani! Cariera de jucator și-a încheiat-o doi ani mai târziu, la Metalul Plopeni, dedicându-se, mai apoi, celei de antrenor. Le-a pregătit pe Metalul Plopeni, până în 1983, a mers, după aceea, în Angola, la Pedro Atletico do Huambo (1983-1985), iar la revenirea în țară a preluat-o pe Prahova CSU Ploiești, cu care a promovat în Divizia B.

În vara lui 1988 a trecut pe banca formației sale de suflet, reușind să readucă Petrolul în prima Divizie, în 1989, dar și în competițiile europene, sub comanda sa „găzarii” întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediția 1989-1990 a Cupei UEFA! În 1992 a plecat în Siria, pregătind echipa Armatei, iar mai apoi le-a antrenat pe Dacia Unirea Brăila (1994-1995), Metalul Plopeni (1995-1996) și Midia Năvodari (1998-1999). A revenit pe banca Petrolului în stagiuniea 1999-2000, iar în perioada 1 iulie 2004-31 decembrie 2004 a avut cel de-al treilea mandat la cârma „lupilor”.

Ulterior, a fost oficial al AJF Prahova dar și unul dintre fondatorii noului Petrolul, echipa care a pornit din Liga a IV-a în 2016, ajungând, în această vară, să-și recâștige locul în elita fotbalului românesc.

Rămas bun, Virgil Dridea! Condoleanțe familiei îndurerate!”, a fost mesajul de adio transims de către Petrolul Ploiești pe Facebook.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×